Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INFRASTRUCTURĂ MEDIUStaţia de epurare a Lugojului este 90% finalizată

C.P. Ştirile Zilei /

Lucrările la staţia de epurare a apei de la Jabăr, ce deservelte municipiul Lugoj şi zece comune adiacente, sunt finalizate în proporţie de 90%, în cursul acestei veri urmând a fi realizate şi lucrările rămase. Valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 20 milioane de lei, a precizat domnul Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Astfel, au fost încheiate lucrările la camera de distribuţie, camera de epurare mecanică, preaplinul, două bazine de defosforizare aerobică, două bazine de defosforizare anaerobică, bazinul compartimentat de aerare cu bule fine, bazinul de amestec cu clorură ferică, staţia de compresoare, bazinele cu poduri racloare, staţia de pompare a nămolului recirculat, staţia de îngroşare a nămolului fermentat şi nefermentat, două metantancuri, debitmetrele de măsurare a apei uzate şi a celei epurate, staţia de dezinfecţie cu ultraviolete, camerele de evacuare, staţia de pompare, şase bazine de stocare a nămolului şi digul de protecţie.

Lucrarea se confruntă cu unele probleme, în sensul că Garda de Mediu a dat Primăriei un avertisment în vederea "luării tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea unei soluţii provizorii, fără costuri excesive, dar care să nu afecteze investiţia". Domnul primar argumentează că adoptarea soluţiei provizorii a epurării mecanice este practic imposibilă, staţia neputând fi funcţională până la finalizarea metantancurilor.

În prezent "înainte de evacuarea apei, pe teritoriul Lugojului, paralel cu strada Jabărului, se află bazinele de retenţie şi decantare, în stare de funcţionare, acestea preluând grosierul. Ulterior, prin aerare, apa menajeră este evacuată în râul Timiş", a explicat domnul Boldea.

O altă problemă intervenită pe parcursul construcţiei staţiei de epurare este legată de transformatoarele care au fost greşit prevăzute în proiect. În prezent există un singur transformator de 140 KW, în condiţiile în care necesarul este de 760 KW. Ca atare, edilul-şef a solicitat achiziţionarea a încă două transformatoare de 400 KW fiecare pentru a putea asigura rezerva de putere necesară funcţionării staţiei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional