Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INFRASTRUCTURAPrefectul Claudiu-Iorga Palaz urgentează rezolvarea problemelor de fond funciar care blochează lucrările la autostradă

C.P. Ştirile Zilei /

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a convocat ieri, într-o nouă şedinţă, factorii decizionali cu responsbilităţi în continuarea lucrărilor pe tronsonul Cernavodă-Constanţa al Autostrăzii A2, precum şi în realizarea şoselei de centură (varianta ocolitoare) a Constanţei.

În cadrul întrevederii s-au dezbătut pentru fiecare sector de lucru toate aspectele care întârzie lucrările, de la expropriere, până la execuţie, o parte dintre acestea, respectiv cele legate de rectificarea titlurilor de proprietate, anularea acestora şi identificarea proprietarilor, găsindu-şi soluţionarea pe loc, propunerile formulate urmând a se regăsi pe ordinea de zi a primei întruniri a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului.

Pentru problemele a căror soluţionare intră în competenţa Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, s-au stabilit termene clare pentru depunerea documentelor şi soluţionarea acestora.

Întrucât pe tronsonul Medgidia-Cernavodă se preconizează întâmpinarea unor dificultăţi în elaborarea planului parcelar şi obţinerea titlurilor de proprietate, în perioada imediat următoare se va acorda o atenţie suplimentară derulării procedurilor în această zonă.

Pe parcursul identificării problemelor, s-au stabilit termene şi sarcini precise pentru fiecare instituţie, organizaţie şi societate implicată, care vor fi analizate în următoarea întâlnire, ce urmează a se desfăşura, în aceeaşi formulă, în prima parte a lunii februarie a.c.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional