Instituţiile europene au finanţat, prin Cadrul de investiţii pentru Balcanii de Vest (CIBV) peste 70 de proiecte de infrastructură, cu o valoare totală de 6 miliarde de euro, se precizează într-un raport publicat pe site-ul Uniunii Europene. Alte 40 de proiecte pentru finanţare au fost depuse de ţările balcanice, de la începutul anului. Cadrul de investiţii, lansat de Comisia Europeană, împreună cu Parlamentul European, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, oferă o facilitate comună de grant şi o facilitate comună de împrumut pentru a finanţa proiecte prioritare în ţările din zonă. Astfel, CIBV contribuie la finanţarea şi pregătirea implementării proiectelor prioritare în ţările vizate: Albania, Bosnia Hertegovina, Croaţia, Macedonia, Kosovo, Muntenegru şi Serbia. "Am învăţat, în primul an de existenţă al CIBV, că realul progres se face prin cooperare. Privind în perspectivă, suntem convinşi că acest instrument financiar inovator va rezista testului de timp", a declarat Pavel Stepanek, co-preşedinte al CIBV. Stepanek este reprezentantul Republicii Cehe în cadrul CIBV, una dintre cele 19 ţări care au contribuit cu fonduri în 2010. Majoritatea proiectelor finanţate de Cadrul de investiţii pentru Balcanii de Vest a fost depuse pentru reabilitarea infrastructurii. Potrivit raportului, 49% dintre proiecte vizează îmbunătăţirea sistemelor de furnizare a apei şi a reţelei de canalizare, urmate de reabilitarea drumurilor şi a căilor ferate (26%) şi de modernizarea infrastructurii energetice (16%). Anul acesta, sprijinul va fi extins la pentru dezvltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi iniţiativelor pentru combaterea schimbărilor climatice.
INFRASTRUCTURA RUTIERĂ6 miliarde de euro dezvoltarea infrastructurii, în regiunea Balcanilor de Vest
C.M. Ştirile Zilei / 28 martie 2011