Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂCele mai mari companii de construcţii din China interesate de Bucureşti

C.P. Ştirile Zilei /

Două companii chineze, BCEG International CO şi China Communications Construction Company, s-au arătat interesate de implicarea în proiecte de infrastructură rutieră în Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Cu ocazia unei vizite în China, Primarul General al Capitalei, domnul Sorin Oprescu, s-a întâlnit, joi 3 martie, cu reprezentanţii celor mai importante trei firme de construcţii din Beijing şi cu Şeful Departamentului de Afacei Externe din cadrul Primariei din Beijing, domnul Wang Hong.

"Am fi onoraţi să contribuim la dezvoltarea infrastructurii de la Bucureşti. Sunt aici, în faţa dumneavoastră, cele mai puternice firme din domeniu, cu multă experienţă şi în străinătate", a punctat reprezentantul municipalitatii din Beijing.

În privinţa proiectului arcului de Nord al inelului median din Bucureşti, Xing Yan, directorul BCEG International CO.Ltd, a declarat că din punct de vedere tehnic nu este deloc greu ca această şosea să fie realizată de către partea chineză, ei fiind interesaţi de o colaborare în cadrul acestui proiect.

De asemenea, directorul China Communications Construction Company, domnul He Junfeng, a considerat că "a sosit tmpul faptelor între partea româna şi chineză". Reprezentantul CCCC a subliniat că va trimite cât mai curand o delegaţie la noi în ţară pentru discuţii concrete privind modalităţile de colaborare, dar şi pentru înfiinţarea unei repezentanţe a companiei, la Bucuresti.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional