Primăria Cluj are în vedere reabilitarea a patru drumuri din judeţ, finanţate de Guvernul României.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, lucrările pentru Str. Borhanciului, în valoare de aproximativ 12,5 milioane de lei, au ca proiectant societatea S.C. DAMAR CONSULT S.R.L., şi presupun reabilitarea a 3,071 km de drum. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni.
Proiectantul lucrărilor de pe Str. Făgetului a fost societatea S.C. DIFERIT S.R.L., valoare investiţiei fiind de aproximativ 11,3 milioane de lei. Termenul de execuţie al acestora este de 8 luni, iar lucrările presupun amenajarea a 3.037 m.l. de drum.
În ceea ce priveşte Str. Sfântu-Ioan, lucrările au o valoare estimată la 26,1 milioane de lei, au fost proiectate de S.C. KIAT GROUP CONSTRUCT S.R.L. şi, prin intermediul acestora, vor fi reabilitaţi 6680 m de drum. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.
Proiectantul lucrărilor pentru "Modernizare strada Oaşului" este S.C. DIFERIT S.R.L. - CLUJ NAPOCA, iar valoarea investiţiei este de aproximativ 18,5 milioane de lei cu TVA. Vor fi reabilitaţi 3.100 m de drum, iar termenul de execuţie al lucrărilor este de 12 luni.