Primăria Municipiului Cluj-Napoca va semna, în data de 15 iunie 2011, contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a liniei de tramvai, proiect realizat din fonduri europene accesate prin Programul Operaţionl Regional, Axa 1.1.
În data de 23 aprilie 2011, a avut loc atribuirea contractului pentru execuţia lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai, către asocierea firmelor SWIETELSKY Baugesellschaft mbH - Astalrom - Euroconstruct - Transferoviar Grup, în valoare de aproximativ 104,02 milioane de lei şi cu o durată de doi ani.
Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, proiectul este foarte important pentru strategia de modernizare a transportului în comun din municipiu, prin faptul că va reduce la jumătate timpul de călătorie pe care îl necesită infrastrctura actuală. Capacitatea de transport va creşte considerabil, iar poluarea sonoră va fi mult redusă pentru că, pe căile de rulare, se vor monta amortizoare de cauciuc pentru sunet şi vibraţii, care vor elimina trepidaţiile clădirilor de pe străzile parcurse de tramvai.
Un alt avanjat al tramvaiului se referă la economia consumului energetic, care va scădea cu circa 38-40%. Lucrările de investiţie se vor realiza pe tronsoane, pentru a reduce la maximum posibil disconfortul pentru cetăţeni.
Astfel, pe tronsonul Mănăştur-Piaţa Gării, proiectul presupune refacerea a 11,77 km linie de tramvai, construirea a şapte noi refugii pentru persoane şi refacerea celor cinci deja existente, amenjarea a 12 rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi şi amenajarea a 3.200 mp de spaţiu verde.
De asemenea, pe tronsonul Piaţa Gării - Bd. Muncii, proiectul presupune refacerea a 14,18 km linie de tramvai, construirea unui nou refugiu pentru persoane şi refacerea celor două deja existente, amenajarea a 3 rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi şi 402 mp de spaţiu verde amenajat.