Lucrările la ambulatorul Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie din Oradea vor fi încheiate la sfârşitul anului curent, precizează un comunicat al municipalităţii Oradea.
Investiţia totală în ambulatorul de la Spitalul Clinic de Obstretică şi Ginecologie se ridică la 3,65 milioane lei. Proiectul este finanţat în proporţie de 97% de Ministerul Sănătăţii şi în proporţie de 3% de Primăria Oradea.
"Estimăm, că după ritmul în care decurg acum lucrările, acestea se vor finaliza undeva în luna septembrie, deci înainte de data prevăzută în contract. În acest moment, lucrările sunt executate în proporţie de 20% ", a declarat domnul Gavril Grebenişan, Directorul Maternităţii orădene.
Până în acest moment s-a recompartientat parterul şi etajul I al ambulatorului propriu zis, s-a înlocuit tâmplăria de la parter şi în proporţie de 50% cea de la etaj, s-a înlocuit instalaţia electrică de la parter şi în proporţie de 50% cea de la etaj.
În cadrul ambulatorului urmează să funcţioneze laboratorul de analize medicale al spitalului, 5 cabinete de obstretică şi ginecologie, un cabinet de oftalmologie nou-născuţi şi un cabinet de planning familial.