Asocierea formată din societăţile "PricewaterhouseCoopers Management Consultants" SRL, "PricewaterhouseCoopers Audit" SRL, "Metroul" SA, "Salans Moore şi Asociaţii" SCA a câştigat contractul pentru servicii de proiectare, asistenţă şi consultanţă tehnică, economico-financiară şi juridică pentru pregătirea şi derularea procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public - privat pentru proiectul liniei de metrou "Magistrala 7. Bragadiru - Voluntari", având drept beneficiar "Metrorex" SA.
Valoarea contractului este de aproximativ 36,2 milioane lei, fără TVA, au anunţat reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
Printre principalele atribuţii, consultantul va elabora studiului de prefezabilitate şi fundamentare a proiectului de parteneriat public-privat, documentaţia de atribuire, documentele privind organizarea şi funcţionarea companiei de proiect şi va asigura asistenţă şi consultanţă pe parcursul etapelor de analiză şi negociere în cadrul procedurii de atribuire.
Durata contractului este estimată la 36 de luni, au mai spus reprezentanţii MTI.
Linia de metrou ce urmează a se realiza va asigura legătura, pe direcţia Sud-Vest -Nord-Est a zonei centrale (zona de afaceri, comert, administratie, educatie, cultura, teatru, cinema etc.) cu cartierele Alexandriei-Rahova şi Obor-Colentina.
Magistrala 7 va avea o lungime de circa 25 Km, 30 de staţii, un depou şi o parcare. Durata pentru realizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune cu călători a noii linii de metrou este estimată la 7-8 ani.
Particularitatea proiectului constă în faptul că acesta va include lucrări specifice unei linii de metrou, precum şi o serie de proiecte de urbanizare mixtă (dezvoltări rezidenţiale, comerciale, de agrement etc.) asociate investiţiei de bază.