Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INFRASTRUCTURĂ TRANSPORTCFR scoate la licitaţie reabilitarea tronsonului Vinţu de Jos-Simeria pentru 1,42 miliarde lei

C.P. Ştirile Zilei /

Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) scoate la licitaţie deschisă lucrările de reabilitare şi modernizare a infrastructurii de cale ferată pe tronsonul Vinţu de Jos-Simeria.

Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 1,42 miliarde lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 24 august 2011 ora 10:00.

Atribuirea se va face în funcţie de oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în care ponderea preţului oferit este de 80%, iar durata de execuţie 20%.

Cuantumul garanţiei de participare este de 28,369 milioane lei sau 6,664 milioane euro. Garanţia de bună execuţie va fi de 10% din valoarea contractului de lucrări, fără TVA.

Durata contractului este de 36 luni începând de la data atribuirii.

Lucrările sunt finanţate cu fonduri nerambursabile de la Comisia Europeana şi din Bugetul de stat.

Proiectul cuprinde lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare, care să asigure viteze maxime de cel puţin 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru cele de marfă, lucrări executate pe linie dublă, în condiţiile asigurării derulării circulaţiei feroviare în zona lucrărilor pe întreaga perioadă a execuţiei acestora. Intervenţiile vizează infrastructura şi suprastructura liniilor de clae derată pe km 427+265 - km 470+022, lungimea secţiuii fiind de 42,837 km. Sunt incluse variante traseu în lungime de 8,85 km, lucrări de consolidare pe 7,78 km, protecţii albii - 3,45 km. Vor fi reabilitate 5 poduri şi 5 podeţe şi vor fi construite 11 poduri noi şi 26 podeţe. Vor fi realizate 9 pasaje denivelate şi un tunel. De asemenea, pachetul include şi electrificare si energoalimentare, telecomunicaţii feroviare (exclusiv GSM-R), lucrări de construcţii civile (reabilitare clădiri şi spaţii aferente instalaţiilor tehnologice şi publicului călător, peroane, copertine, amenajări pentru persoanele cu dizabilităţi), respectiv lucrări de protecţie a mediului, potrivit aceleiaşi surse.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional