METROREX S.A. a lansat o licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului "Servicii de monitorizare a lucrărilor pentru Magistrata 5. Drumul Taberei - Pantelimon, secţiunea Râul Doamnei - PS Opera (inclusiv Staţia, Depoul şi Galeria de legătură Valea Ialomiţei)".
Potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, valoarea contractului se ridică la 28,7 milioane de lei fără TVA, iar durata acestuia este de 63 de luni. Criteriul de atribuire a contractului este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 iunie 2011, ora 10:00.