Până la sfârşitul anului în curs vor fi finalizate lucrările pentru supralărgirea Şoselei Pipera şi construirea pasajului denivelat aferent. ""Lucrarea este în grafic, s-au executat aproape toţi piloţii foraţi şi pe trei tronsoane ale podului au fost deja amplasate grinzile. Exproprierile sunt terminate, aşa că nu există niciun motiv ca termenul estimat să fie depăşit şi ca întregul proiect să nu fie dat în circulaţie până la sfârşitul acestui an", a afirmat domnul Sorin Oprescu, Primarul Municipiului Bucureşti.
De asemenea, Primarul General a adăugat că, fiind un proiect în derulare, nu se pune problema să nu fie acoperită partea de finanţare. Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie este de aproximativ 106 milioane lei, inclusiv TVA. Constructorul desemnat este asocierea "PA&CO International" şi "F. Kirchhoff Strbenbau" GmbH Co KG, iar proiectantul este "Search Corporation".
Proiectul vizează lărgirea de la două la şase benzi a Şoselei Pipera, între Calea Floreasca şi Calea ferată Bucureşti - Constanţa şi construcţia unui pasaj prin care să se realizeze supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu, pe de o parte, şi a Căii Floreasca pe de altă parte. Lungime drumului este de 1.520 m, iar lăţimea de 34 m.