Complexul Hotelier Mamaia, aflat în patrimoniul "Mamaia" S.A, a fost vândut cu 2,48 milioane euro în urma unei licitaţii deschise. A fost depusă o singură ofertă de la o persoană fizică, au precizat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Complexul este situat în centrul Staţiunii Mamaia, fiind compus din teren în suprafaţă de 2.248 mp şi construcţii: Hotel Mamaia, restaurant şi două terase. Hotelul este dispus pe parter+etaj şi are o capacitate de 66 locuri de cazare. Complexul este clasificat la 5 stele.
Imobilul are ca dotări săli de conferinţă, bar, salon de coafură, masaj, jacuzzi, saună.
Contractul de vânzare - cumpărare va cuprinde o clauză prin care cumpărătorul este obligat să menţină activul în circuitul turistic.
Anterior acestei licitaţii, Complexul Hotelier Mamaia a mai fost scos la vânzare în cinci şedinţe de licitaţie, fără a găsi cumpărători.
Vânzarea Complexului Hotelier Mamaia face parte din acţiunile MDRT de privatizare a activelor pe care statul le mai deţine în sectorul de turism, astfel încât acestea să poată beneficia de investiţiile necesare dezvoltării şi creşterii competitivităţii acestora.