Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2025

INS: În primele 11 luni din 2025 au fost eliberate 34.602 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale

S.B. Ştirile Zilei /

INS: În primele 11 luni din 2025 au fost eliberate 34.602 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, au fost eliberate 34.602 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% faţă de perioada similară din 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit news.ro.

”În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2025 s-au eliberat 34.602 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2024. Creşteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Centru (+287 autorizaţii), Vest (+263), Nord-Vest (+219), Nord-Est (+198), Bucureşti-Ilfov (+152), Sud-Vest Oltenia (+145), Sud-Muntenia (+104) şi Sud-Est (+78)”, arată datele INS.

Noiembrie 2025 comparativ cu octombrie 2025

În luna noiembrie 2025, s-au eliberat 2.924 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-10,3% faţă de luna octombrie 2025), cu o suprafaţă utilă totală de 879.030 mp (+5,1%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 70,2% sunt pentru zona rurală.

În luna noiembrie 2025 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-335 autorizaţii).

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-109 autorizaţii), Nord-Vest (-101), Sud-Muntenia (-72), Nord-Est (-38), Vest (-36), Sud-Vest Oltenia (-14) şi Bucureşti-Ilfov (-1). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+36 autorizaţii).

În luna noiembrie 2025 s-au eliberat 560 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-16,0% faţă de luna octombrie 2025), în suprafaţă utilă totală de 261.730 mp (+1,3%). Comparativ cu luna precedentă, în luna noiembrie 2025 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+3.475 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+19.995 mp), Sud-Muntenia (+19.294), Sud-Vest Oltenia (+10.582), Vest (+4.405) şi Sud-Est (+3.760). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-32.944 mp), Nord-Est (-15.680) şi Nord-Vest (-5.937).

Noiembrie 2025 comparativ cu noiembrie 2024

În luna noiembrie 2025 se evidenţiază creşterea atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+7,1%) cât şi a suprafeţei utile totale (+31,0%) comparativ cu luna noiembrie 2024. În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+195 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+64 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+55), Centru (+52), Sud-Vest Oltenia (+36), Sud-Muntenia (+34) şi Nord-Vest (+27).

Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Est (-39 autorizaţii) şi Vest (-34).

Comparativ cu luna noiembrie 2024, în luna noiembrie 2025 s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+5,5%) şi o scădere a suprafeţei utile totale (-3,8%).

În profil teritorial, această scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-10.214 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-26.110 mp), Nord-Vest (-23.825), Sud-Muntenia (-8.443) şi Vest (-746). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+16.491 mp), Sud-Est (+12.820), Sud-Vest Oltenia (+10.147) şi Nord-Est (+9.452).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional