Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2022

INS:În primul semestru al acestui an s-au eliberat 22.712 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale

S.B. Ştirile Zilei /

În primul semestru al acestui an s-au eliberat 22.712 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale

În semestrul I al acestui an, s-au eliberat 22.712 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% faţă de semestrul I 2021, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică, informează news.ro.

"În semestrul I 2022 s-au eliberat 22.712 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% faţă de semestrul I 2021. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-499 autorizaţii), Nord-Est (-477), Bucuresti-Ilfov (-231), Vest (-227), Sud-Est (-175), Sud-Vest Oltenia (-134) şi Nord-Vest (-29). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+33 autorizaţii)", arată datele INS.

În luna iunie 2022, s-au eliberat 4.017 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-5,6%), cu o suprafaţă utilă totală de 956.283 mp (-8%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,1% sunt pentru zona rurală. În luna iunie 2022 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-240 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă.

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-82 autorizaţii), Centru (-70), Sud-Vest Oltenia (-62), Nord-Est (-42) şi Nord-Vest (-19). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+21 autorizaţii), Sud-Est şi Vest (+7 fiecare).

În luna iunie 2022 s-au eliberat 577 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-4,8%), în suprafaţă utilă totală de 248746 mp (-0,4%). Comparativ cu luna precedentă, în luna iunie 2022 s-a înregistrat o scădere (-943 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale.

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-38.545 mp), Sud-Muntenia (-11.274), Centru (-3.623) şi Nord-Est (-2.541). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: NordVest (+41.357 mp), Vest (+8.053), Sud-Vest Oltenia (+5.153) şi Sud-Est (+477).

În luna iunie 2022 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-18%) cât şi a suprafaţei utile totale (-12,2%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În profil teritorial, această scădere (-884 autorizaţii) a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-188 autorizaţii), Nord-Est (-181), Centru (-145), Sud-Muntenia (-139), Sud-Est (-98), Nord-Vest (-72), Sud-Vest Oltenia (-56) şi Vest (-5).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna iunie 2022 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+2,5%) cât şi a suprafaţei utile totale (+8,8%). În profil teritorial, această creştere (+20.180 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+32.756 mp), Nord-Vest (+9.672) şi Centru (+5.174).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-8.840 mp), Nord-Est (-7.711), Sud-Muntenia (-5.430), Sud-Vest Oltenia (-3.417) şi Sud-Est (-2.024).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional