Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2025

(INS) LUNA OCTOMBRIE:Autorizaţiile pentru construcţia de locuinţe, în scădere cu 4%

I.I. Ştirile Zilei /

Autorizaţiile pentru construcţia de locuinţe, în scădere cu 4%

Numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a scăzut în octombrie cu 4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 3705, declin mai accentuat decât cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În septembrie, s-au eliberat 4006 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, o scădere de 0,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În octombrie, s-au eliberat 3705 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,5% faţă de luna septembrie 2018 şi cu 4%, faţă de luna octombrie 2017. Din total, 66,3% au fost pentru zona rurală.

În octombrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-156 autorizaţii), scădere reflectată în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-168 autorizaţii) şi Vest (-89).

Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+54 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+24), Sud-Muntenia (+17), Nord-Vest (+4) şi Nord-Est (+2). În regiunea de dezvoltare Centru, s-a eliberat acelaşi număr de autorizaţii ca în luna octombrie 2017.

În primele zece luni, s-au eliberat 36.720 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,4% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

În 2017, numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 7,6% faţă de anul anterior, până la 41.603. În 2016, numărul de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 1,2% faţă de anul anterior, până la 38.653.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional