Modul în care bugetul Uniunii Europene ar putea fi distribuit după anul 2013 a constituit subiect de dezbatere în Comitetul pentru Politici al Parlamentului European. În ceea ce priveşte energia, accentul se va pune pe economisire şi reducerea dependenţei Europei faţă de furnizorii de energie externă, potrivit unui comunicat remis de Parlamentul European.
Reprezentanţii Comitetului apreciază că bugetul pe sectorul de transporturi ar trebui să se axeze pe proiecte transfrontaliere, având în vedere că nu se prefigurează un buget mai mare în următoarea perioada de contractare.
Potrivit aceleiaşi surse, o altă preocupare a Parlamentului European are în vedere îmbunătăţirea activităţii de cercetare la nivelul Uniunii Europene pentru a fi cel puţin la acelaşi nivel cu Statele Unite ale Americii şi China. În acest scop se impune simplificarea aplicaţiilor în vederea obţinerii de finanţare pentru cercetare.