Proiectele pe care România le va promova în parteneriate public-privat, inclusiv în infrastructura rutieră, oferă oportunităţi de afaceri investitorilor străini, a subliniat Premierul Emil Boc, cu ocazia întrevederii cu ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Armenia, domnul Manuk Vardanian, din 11 martie 2011.
Cei doi oficiali au evidenţiat necesitatea intensificării contactelor economice dintre cele două state, pornind de la relaţiile tradiţionale de prietenie şi cooperare, anunţă un comunicat remis redacţiei.
Şeful Executivului a arătat că este esenţial să fie identificate domenii concrete şi realiste de cooperare economică având în vedere interesul manifestat de comunităţile de afaceri din cele două ţări.