Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INTERNAŢIONALBani europeni pentru cooperarea transfrontalieră dintre România şi Serbia

C.P. Ştirile Zilei /

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în parteneriat cu Biroul de Integrare Europeană din cadrul Guvernului Republicii Serbia, lansează al doilea apel pentru propuneri de proiecte ce vor fi finanţate din Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA) în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia. Suma alocată acestui apel este de 15,3 milioane euro, bani proveniţi din fonduri europene.

Beneficiarii pot fi atât autorităţi publice, organizaţii non-profit, organizaţii, operatori din sectorul public, dar şi asociaţii sau fundaţii. Ei pot solicita finanţare pentru dezvoltare economică şi socială, mediu şi pregătire pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, banii pot fi folosiţi şi pentru promovarea schimburilor între comunităţi.

"Aplicanţii trebuie să îndeplinească criteriile stabilite prin Ghidurile solicitantului şi să demonstreaze un angajament clar faţă de conceptul de cooperare transfrontalieră", se precizează într-un comunicat ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Sumele acordate proiectelor se situează între minimum 30.000 de euro şi maximum 2 milioane de euro, contribuţia Uniunii Europene fiind de maximum 85% din cheltuielile eligibile. Sumele corespunzătoare cofinanţării, în proporţie de 15%, pentru beneficiarii români, vor proveni din bugetul de stat al României în proporţie de 13% şi din contribuţia proprie a beneficiarilor în proporţie de 2%.

Partenerii lideri de proiect, români sau sârbi, pot primi plăţi în avans din fondurile IPA în proporţie de maximum 15% din valoarea contractului de finanţare.

Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 27 iunie 2011.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional