Posibilităţile de cooperare dintre România şi Regatul Unit în domeniul transporturilor, oportunitatea şi perspectivele transferului de expertiză feroviară şi portuară, stadiul actual al utilizării fondurilor europene au fost dezbătute cu ocazia întrevederii dintre doamna Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi domnul Vince Cable, Secretar de Stat pentru Afaceri, Inovaţie şi Abilităţi şi Preşedinte al Consiliului Comercial al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Ministrul Anca Boagiu a marcat importanţa promovării parteneriatelor public-privat ca soluţie la limitarea de către criza economică a resurselor pe care sectoarele publice le pot investi în sectoare-cheie precum infrastructura. Ministrul britanic a adresat în acest sens ministrului Anca Boagiu invitaţia de a vizita Regatul Unit pentru a discuta experienţa britanică în dezvoltarea parteneriatelor public-privat, informează un comunicat de presă.
Totodată, domnul Vince Cable a discutat invitaţia adresată de compania britanică Network Rail către CFR SA de explora posibilităţi de colaborare în vederea modernizării şi rentabilizării companiei. A fost discutat şi interesul portului Felixstowe, cel mai mare port de containere din Regatul Unit, pentru implicarea în dezvoltarea Portului Constanţa. "Am demarat deja un proiect substanţial de cooperare între Portul Rotterdam şi Portul Constanţa, proiect prin care sperăm să maximizăm potenţialul de dezvoltare pe care portul Constanţa îl are în regiune. Cu toate acestea sunt binevenite în continuare orice propuneri de colaborare care să contribuie la dezvoltarea porţii estice de intrare în Uniunea Europeană. Expertiza britanică va avea mereu uşa deschisă" a declarat doamna Anca Boagiu.