Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

InternaţionalInvestitorii francezi continuă să vină în România

C.P. Ştirile Zilei /

Peste 100 de societăţi cu capital francez vor veni să investească, în 2010, pe piaţa românească, în special din sectorul industrial, potrivit opiniei exprimate de domnul Michel Oldenburg, consilier comercial al ambasadei Franţei la Bucureşti, în cadrul mesei rotunde

"Noi tendinţe în investiţiile franceze din România", organizate la Camera de Comerţ şi Industrie a României. ,,Sectorul economic funcţionează bine în România şi este cel care crează oportunităţi de investiţii străine. Pentru Franţa, România este o piaţă atractivă pe acest segment. Exporturile franceze către România ating 2,4 miliarde de euro în prezent. În primul trimestru al anului 2010, exporturile Franţei au crescut cu 15% comparativ cu 2009, iar exporturile României către Franţa au crescut cu 30% în această perioadă", completează domnul Oldenburg.

Domnul Bruno Roche, preşedintele Camerei Franceze de Comerţ şi Industrie pentru România (CCIFER) şi CEO Apa Nova-VEOLIA, a susţinut ideea unor parteneriate publice-private pentru dezvoltarea României, dând exemplul celor 6.000 km de autostradă din Franţa (construiţi 95% în parteneriat public-privat). Domnia sa a concluzionat: "Nu trebuie să luăm ca pretext criza pentru a nu face nimic. Dorinţa francezilor de a se instala în România şi, mai mult, de a rămâne aici, continuă să dăinuie." În viziunea domniei sale, una din problemele care frâneaza invesţiile străine a fost starea şi insuficienta dezvoltare a infrastructurii din România.

"De Franţa ne leagă un trecut de parteneriate de succes. Apropierea dintre interesele noastre e o realitate ", a subliniat domnul Sorin Dimitriu, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. În opinia domniei sale, posibile domenii de interes pentru partenerii francezi ar putea fi în turismul balnear, industria alimentară, industria aerospaţială şi cercetarea.

În privinţa acţiunilor întreprinse de Sistemul Cameral pentru promovarea comerţului exterior pe pieţe precum Orientul, Africa şi Asia Centrală, domnul Dimitriu menţionează că au fost identificate proiecte şi sunt căutaţi parteneri pentru acestea.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional