România nu reprezintă doar o piaţă de desfacere pentru Germania, ci un adevărat partener, iar relaţiile bilaterale sunt foarte strânse, a declarat Excelenţa Sa, domnul Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti cu ocazia unui recepţii organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.
Domnia sa atrage atenţia că România mai are paşi de făcut în ceea ce priveşte îmbunătăţirea climatului investiţional şi de afaceri, dar şi sistemul juridic, iar Germania îi acordă sprijinul în acest sens.
Domnul Klaus Mangold, fost preşedinte al Comitetului de Est al Economiei Germane, a precizat că în prezent schimburile economice între cele două ţări au ajuns la 13 miliarde de euro. Printre aspectele negative în ceea ce priveşte România, domnia sa menţionează domeniile justiţiei şi internelor.
În opinia domnului Mangold, România ar trebui să-şi concentreze eforturile spre refacerea capacităţilor tehnice şi organizatorice în administraţia publică, pentru a facilita absorbţia fondurilor europene.