Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

InternaţionalPerspective de creştere a relaţiilor economice dintre România şi Azerbaidjan

C.P. Ştirile Zilei /

Perspective de creştere a relaţiilor economice dintre România şi Azerbaidjan

Dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi Azerbaidjan ar putea viza mai ales

cooperarea în vederea retehnologizării şi modernizării unor complexe industriale azere şi dezvoltarea unor capacităţi de producţie noi, a afirmat domnul Florin Antonescu, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti în deschiderea forumului de afaceri româno-azer, organizat alături de Centrul Naţional de Competitivitate şi Productivitate (CNCP) din Azerbaidjan.

"Valorile scăzute ale schimburilor comerciale româno-azere arată că există probleme şi cea mai importantă dintre ele este lipsa de informaţii despre pieţele respective", consideră

domnul Alakbar Mammadov, şeful delegaţiei azere, preşedintele CNCP şi prim-vicepreşedinte al Camerei Bilaterale de Comerţ şi Industrie România-Azerbaidjan (CBCIRA). În acest sens, CCIB, CBCIRA şi CNCP pot asigura fluxul de informaţii necesare dezvoltării relaţiilor comerciale dintre cele două state, mai spune domnia sa.

Domnul Anar Shukurov, ataşat comercial al Ambasadei Republicii Azerbaidjan în România, a subliniat "insuficienta utilizare a oportunităţilor existente, precum şi nevoia de diversificare a cooperării economice bilaterale şi de promovare a investiţiilor pe cele două pieţe acordând o atenţie deosebită poziţiei geoeconomice şi geostrategice a celor două state". Acesta a evidenţiat, de asemenea, importanţa României ca poartă de acces către pieţele europene şi rolul Azerbaidjanului în asigurarea accesului României pe pieţele Asiei Centrale.

Din delegaţia azeră au făcut parte firme care activează în sectoare de activitate precum construcţii/reparaţii, materiale de construcţie, producţie şi vânzare de echipamente electrice şi cabluri, vânzare de petrol şi combustibil, comerţ etc.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional