Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

InternaţionalProiecte de 24,6 milioane de euro pentru dezvoltarea zonei de frontieră româno-maghiară

C.P. Ştirile Zilei /

Primele 13 proiecte depuse în cadrul celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România au fost selectate de

Comitetului Comun de Selecţie în cadrul ultimei reuniuni, relevă un comunicat remis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Finanţarea europeană acordată acestor proiecte se ridică la aproximativ 24,6 milioane de euro (provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională). Fondurile vor fi utilizate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor cheie pentru dezvoltarea durabilă comună a zonei de cooperare şi întăririi coeziunii sociale şi economice în regiunea de graniţă. În cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, aplicanţii au avut posibilitatea de a depune proiecte mari de infrastructură sau proiecte de investiţii la scară redusă cu o valoare maximă de 6 milioane de euro. Ultimul termen de depunere a proiectelor complete expiră în data de 6 iulie, mai spun reprezentanţii MDRT.

Unul dintre proiectele selectate, "Pe apă şi pe două roţi pe lângă Someş" prevede construirea unei piste de bicicletă de aproximativ 40 de km şi are ca scop revitalizarea relaţiilor multilaterale dintre oraşele şi satele de pe malul râului (pe digurile Someşului, de la Satu Mare până la Fehérgyarmat). Pe lângă îmbunătăţirea apărării împotriva inundaţiilor, investiţia va facilita apariţia unor noi posibilităţi turistice şi activităţi sportive.

De asemenea, Clinica de Terapie Oncologică a Universităţii de Ştiinţe Szeged şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara vor implementa un proiect care vizează facilitarea dezvoltării infrastructurii comune de sănătate şi prevenire a riscurilor. Prin construirea unui cabinet de chimioterapie, achiziţionarea de aparatură nouă precum şi crearea unor protocoale de terapie oncologică.

Dezvoltarea infrastructurii de afaceri este facilitată prin intermediul proiectul "AB EXPO: EXPO comun, PIATA comună - Revigorarea economiei şi a comerţului în judeţele Arad şi Bekes". În judeţul Bekes se construieşte un EXPO nou, pe când în România EXPO Arad va fi îmbunătăţit prin construcţia unui centru de conferinţe.

Următoarea solicitare de propuneri de proiecte din cadrul programului se preconizează a fi lansată în toamna acestui an, au completat oficialii MDRT.

Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 este implementat în cadrul unei structuri instituţionale comune, prin utilizarea de fonduri comune şi având la dispoziţie aproximativ 248 milioane de euro, care se compun din resursele disponibile prin Fondului European de Dezvoltare Regională şi din co-finanţarea naţională a celor două state membre, şi care pot fi utilizate pentru dezvoltarea zonei de frontieră comună româno-maghiară.

Aria eligibilă pentru finanţare se constituie din judeţele aflate la graniţa româno-maghiară (judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş pe partea română, respectiv Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád pe partea maghiară)

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional