Primarul General al Capitalei, domnul Sorin Oprescu, a semnat la Viena, un protocol de cooperare între cele două oraşe europene în domenii precum urbanismul, infrastructura, sănătatea şi asistenţa socială, turismul, cultura, subvenţiile si programele de cooperare ale Uniunii Europene, potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei.
Referindu-se la importanţa colaborării cu partea austriacă, Primarul general al Bucureştiului a declarat: "O serie întreaga de specialişti care un contribuit la dezvoltarea infrastructurii educaţionale în capitala Austriei, sunt astăzi la Bucureşti, pentru reabilitarea infrastructurii sociale, iar firme recunoscute care fac parte din Grup Viena sunt alături de noi, lucrând la infrastructura rutieră".
La rândul său, domnul Michael Haupl, Primarul Vienei, a afirmat: "Semnarea acestui protocol de cooperare între Bucuresti si Viena reprezintă un moment foarte important. Între cele două oraşe va exista o colaborare care vizează aspecte tehnologice, aspecte legate de sănătate, organizarea sistemului medical, obiective culturale şi economice."