Japonia îşi reafirmă sprijinul pentru dezvoltarea utilizării surselor de energie alternativă prin vocea Excelenţei Sale, domnul Natsuo Amemiya, ambasadorul Japoniei în România, cu ocazia unei întrevederi cu Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély: "Poziţia Japoniei este de a oferi în continuare sprijin financiar ţărilor în curs de dezvoltare care sunt implicate în procesul de dezvoltare a utilizării energiilor verzi".
Domnul Borbély şi-a exprimat preocuparea pentru domeniul schimbărilor climatice spunând: "Dorinţa mea este de a accelera negocierile internaţionale în ceea ce priveşte implicarea României în cadrul proiectelor de utilizare a energiei verzi, precum şi promovarea relaţiilor cu Japonia în acest domeniu".