Vânzările de locuinţe în SUA au scăzut în luna iulie cu 0,7% comparativ cu luna iunie, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele 5 luni. Astfel, îna anul 2011 s-ar putea vinde doar 298.000 de unităţi, faţă de 300.000, cât se preconiza în luna precedentă, potrivit bloomberg.com.
Constructorii sunt descurajaţi să înceapă proiecte noi datorită competiţiei generate de locuinţele vechi, care sunt mai ieftine, precum şi perspectivei intrării pe piaţă a proprietăţilor executate.
Preţul mediu al unei locuinţe noi a crescut cu 4,7% comparativ cu iulie 2010, anungând la 222.000 de dolari. În iulie 2011 erau la vânzare pe piaţă 165.000 de locuinţe noi, potrivit aceleiaşi surse.