Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INTERNAŢIONAL Întârzieri în demararea lucrărilor la staţia de tratare a deşeurilor din Sofia

C.P. Ştirile Zilei /

Construcţia staţiei de tratare a deşeurilor din Sofia, va fi întârziată şi mai mult, fiind aşteptate acordul de la Comisia Europeană şi selecţia contractorilor, a afirmat doamna Maria Boyadzhiyska, viceprimar pentru ecologie din cadrul Primăriei Sofia, potrivit agenţiie de presă BTA, citată de www.novinite.com.

Conform aceleiaşi surse, data începerii lucrărilor este în continuare necunoscută şi a fost deja amânată de peste un an şi jumătate. Astfel, licitaţia publică pentru instalaţia de compostare a fost anulată la un an de la anunţare, deoarece a existat o singură ofertă şi la un preţ ce depăşea bugetul prevăzut, de 40 milioane leva (n.r. în jur de 20 milioane euro). Prin urmare, deşi Comisia Europeană a aprobat deja această componentă a staţiei, Primăria trebuie va trebui să iniţieze o nouă procedură.

De asemenea, nu a fost desemnat nici contractorul pentru depozitul de deşeuri, o altă componentă aprobată, deoarece Comisia Europeană CE a solicitat informaţii suplimentare.

Comisia Europeană mai are încă de aprobat finanţarea pentru principala componentă - staţia de tratare a deşeurilor, care a fost deja contractată pentru 209 milioane leva (n.r. În jur de 106,5 milioane euro) către consorţiul compus din compania bulgară "Stanilov" şi compania germană "Heilit", potrivit www.novinite.com.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional