Trei noi stadioane ar putea fi construite în Bulgaria de o companie spaniolă, anunţă publicaţia online Novinite.com.
Două dintre stadioane urmează să fie amplasate în Sofia, capitala Bulgariei, iar un al treilea la Plovdiv, a doilea cel mai mare oraş din ţară.
Compania spaniolă a prezentat mai multe proiecte în cadrul unui eveniment, desfăşurat la Sofia, la care au luat parte Prim-Ministrul, Boyko Borisov, domnul Petar Dikov, arhitecul şef al Sofiei, domnul Rosen Plevneliev, Ministrul Dezvoltării Regionale şi al Lucrărilor Publice, domnul Svilen Neykov, Ministrul Sportului şi Tineretului şi Hristo Stoichkov, consul în Spania.
Noul stadion naţional, numit "Arena Trandafirului", va cuprinde 40.000 de locuri şi va fi localizat lângă Aeroportul Internaţional. În vecinătate vor exista alte trei terenuri, un hotel şi magazine.
Totodată, stadionul "Septembrie" din Sofia, acum abandonat, va fi reconstruit şi va avea o capacitate de 15.000 de locuri, precizează Novinite.com.
Stadionul din Plovdiv va avea 25.000 de locuri şi se va numi "Comorile Olympice".