MAB Development şi Sonae Sierra au încheiat un contract de joint venture pentru dezvoltarea unui proiect inovator de centru comercial în Solingen, regiunea Renania de Nord-Westfalia - Germania, cumpărând clădirea Karstadt de la HLG/Movesta. Lucrările de construcţie vor demara în vara anului 2011.
În acest scop a fost înfiinţată o companie de proiect, Solingen Shopping Center GmbH, cu sediul în Frankfurt, în cadrul căreia fiecare dintre cei doi asociaţi deţine 50% din capitalul social. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 120 de milioane de euro.
"Ne bucurăm să putem dezvolta prin proiectul Solingen o nouă componentă pentru piaţa germană, o piaţă pe care o considerăm importantă", afirmă Jan G.F. Eijkemans, Managing Director International Business la MAB Development Group. "Obiectivul nostru este de a folosi potenţialul acestei locaţii şi de a crea un proiect de care oamenii să fie atraşi."
Potrivit Sonae Sierra, noul centru comercial, cunoscut în prezent de către public ca proiectul "Hofgarten", este situat în inima oraşului Solingen şi cuprinde fosta zonă Karstadt. Astfel, pe terenul de 13.000 de metri pătraţi se va dezvolta un centru comercial pe trei nivele iar deschiderea este programată pentru 2013/începutul anului 2014. Acesta va avea o suprafaţă totală închiriabilă de 28.000 metri pătraţi, destinată spaţiilor comerciale, zone generoase pentru restaurante şi servicii şi va dispune de 600 de locuri de parcare în cadrul parcării subterane. În plus, noul centru comercial este legat de staţia centrală de autobuz precum şi de zona pietonală.
"Oraşul Solingen prezintă o mare oportunitate pentru renaşterea unei destinaţii comerciale şi de petrecere a timpului liber modernă şi sustenabilă, care va permite reabilitarea unei părţi considerabile a zonei centrale a oraşului. Împreună cu partenerul nostru ne dorim să implementăm cele mai inovatoare soluţii de retail şi petrecere a timpului liber, în acelaşi timp ţinând seama de mediu şi de nevoile reale ale locuitorilor din Solingen. Acest proiect va reprezenta un nou pas înainte în angajamentul nostru de a dezvolta proiecte de înaltă calitate pentru piaţa germană." A declarat Fernando Guedes de Oliveira, CEO Sonae Sierra
În afară de Germania, MAB se concentrează pe dezvoltarea proprietăţilor comerciale pe piaţa olandeză şi franceză.