Aspectele legate de fiscalitate sunt definitorii pentru atragerea investiţiilor străine şi stimularea antreprenoriatului local. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legislaţia şi practica fiscală au intrat într-un proces de aliniere la directivele europene. "Cele mai mari probleme cu care se confruntă fiscalitatea în România se referă la administrarea fiscală, birocraţia foarte mare şi aplicarea subiectivă a legislaţiei fiscale, aspecte ce generează probleme foarte mari agenţilor economici", a declarat domnul Daniel Chiţoiu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali din România (CCF), în cadrul "Seminarului Internaţional de Fiscalitate România-Austria", organizat de CCF.
Cu această ocazie, Excelenţa Sa, domnul Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti a apreciat buna colaborare dintre România şi Austria în ceea ce priveşte problemele de legislaţie fiscală.
Domnul Rudolf Lukavsky, consiler comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti, estimează că exporturile româneşti către Austria au ajuns în 2010 la 880 milioane euro, comparativ cu 645 milioane euro în 2009. În acelaşi interval, exporturile austriece către ţara noastră au crescut de la 1,61 miliarde euro, la 1,66 miliarde euro.
Domnia sa atrage atenţia că reprezentanţii companiilor austriece prezente în România semnalează o serie de probleme cu care se confruntă: legate de taxe (neclaritatea legilor, birocraţia, nerespectare legilor, lipsa de predictibilitate), referitoare la TVA (durata îndelungată până la rambursarea TVA în cazul exporturilor, fraudele legate de TVA, nivelul ridicat al TVA, corespondenţă în limba română pentru rambursările către companiile străine), referitoare la impozitul pe profit (dubla impunere - regimuri diferite în ţări diferite, posibilităţile reduse de solicitare a unor deduceri fiscale, acţiunile de colectare a impozitelor desfăşurate de autorităţile fiscale).
Pe de altă parte, domnul Gottfried Schellmann, preşedintele Comitetului Fiscal al Confederaţiei Fiscale Europene, apreciază că România trebuie să menţină taxele corporative şi impozitul pe venit la un nivel redus, de 16%, pentru a stimula antrenoriatul.
În opinia domniei sale, la nivel european se manifestă mai multe tendinţe în ceea ce priveşte fiscalitatea: pe de o parte sistemul de taxare devine din ce în ce mai uniform, există o tendinţă de taxa mai mult proprietatea, iar pe de altă parte statele se confruntă cu dificultăţi în creştere în ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor. "Europa se află într-o capcană a datoriilor, având ca efect direct creşterea rapidă a TVA. Însă doar mărirea taxelor nu acoperă cheltuielile sociale, astfel încât statele caută cu disperare resurse noi", explică domnul Schellmann.
Domnul Niculae Done, membru al Comitetului de Fiscalitate al Consiliului Investitorilor Străini din România, consideră că ţara noastră are nevoie de o legislaţie "cât mai clară şi competitivă la nivel european". În plus, ar trebui acordate facilităţi pentru creşterea şi consolidarea capitalului, pentru profitul reinvestit şi nu în ultimul rând ar trebui redusă Taxa pe Valoarea Adăugată.
Austria a deţinut în 2010 al doilea loc în topul investiţiilor străine în România, după ce în anii precedeţi a înregistrat primul loc, cu o pondere de 20% din volumul investit.
Investiţiile austriece în România ating aproximativ 10 miliarde de euro, în contextul în care aproape 6.000 de companii din Austria activează pe piaţa locală, în toate sectoarele economiei, de la agricultură, la resurse energetice, industrie şi mai ales servicii.