Săptămâna trecută Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT) a organizat o întrunire cu principalii furnizori, producători şi reprezentanţi ai organismelor de certificare şi control cu tema obligativităţii utilizării de la 1 februarie 2010 a marcajului "CE" pentru tâmplăria termoizolantă.
"Scopul nostru nu este de a închide micii producători, ci de a-i obliga să respecte criteriile minime de calitate presupuse de marcajul CE. Dorim produse de calitate pe piaţă şi şanse egale pentru toţi jucătorii. Astfel, susţinem varianta testelor periodice în cascadă. Am făcut amendament în acest sens, dar Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii nu l-a luat în considerare. Testele iniţiale pot fi bune, dar sunt mai importante testele periodice", apreciază domnul Valentin Petrescu, preşedintele Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT).
"Sunt foarte multe sesizări în ultima perioadă referitoare la tâmplăria termoizolantă. Ne interesează modul în care putem susţine calitatea. Prin aceasta nu dorim să înlăturăm operatorii economici, dar ceea ce beneficiarul a cerut, trebuie să se regăsească în calitatea produsului, de care de altfel depinde şi preţul", afirmă domnul Eugen Dobrescu, directorul Direcţiei de Supraveghere a Pieţei din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Domnul Mircea Dogaru, inspector de specialitate la Serviciul Supraveghere Piaţă, din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) atrage atenţia că furnizorii şi producătorii de tâmplărie termoizolantă ar trebui să fie atenţi la alegerea organismului de atestare a conformităţii, respectiv să îndeplinească toate condiţiile pentru care a fost notificat: "Prin marcajul
"Suntem foarte supăraţi atunci când se spune că nu se realizează calitate la lucrările de construcţii. Şi aceasta pentru că nu se respectă legea, încă din faza de licitaţie. Astfel se licitează pe
În acest proces de certificare sunt doi actori importanţi: furnizorul şi producătorul. Pentru aplicarea în cascadă trebuie să existe o convenţie, o licenţă între cei doi. Aceasta trebuie să cuprindă toate detaliile, inclusiv legate de controlul producţiei în fabrică, explică domnul Ioan Burtea, preşedinte Quality Cert.
"Mai este puţin până la 1 februarie 2010, când ferestrele româneşti vor trebui să aibă marcajul
Pentru certificarea de produs şi aplicare marcajului "CE", sunt necesare următoarele demersuri: întocmirea unui contract de licenţă între furnizor şi producător, apoi acesta din urmă să efectueze controlul producţiei în fabrică. Dacă are ISO 9001 poate să îl facă singur sau dacă nu, cu o societate specializată. Realizând aceşti paşi poate să-şi facă declaraţia de conformitate şi să pună marcajul "CE". "După 1 februarie mai rămâne problema menţinerii certificării. Orice furnizor de sistem cu pretenţie ar trebui să asigure prin verificări perioadice îndeplinirea standardelor", susţine domnul Kilaiditis.
"Unde-i standard, nu-i tocmeală. Este nevoie de marcajul CE, care este o condiţie minimă", atrage atenţia domnul Alex Stoichiţoiu, directorul executiv al SRAC.
Doamna Georgeta Neagu, şeful departamentului CPF din cadrul SRAC atrage atenţia că prin realizarea sistematică a controlului producţiei în fabrică se asigură menţinerea calităţii produselor: "încercările periodice ar trebui să se facă cel puţin anual, deoarece încercările iniţiale nu atestă că se şi menţine calitatea. Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii ar trebui să nu mai ia în considerare alte reglementări decât standardul CE".
Încercările iniţiale de tip (ITT) sunt realizate de un producător pe un eşantion reprezentativ.
Conform standardului, aceste rezultate se pot transmite în cascadă printr-un contract de licenţă cu un producător. Dacă se schimbă o componentă din sistem se cere certificarea acelei componente. "Producătorul se angajează să respecte toate cerinţele furnizorului şi îşi implementează controlul producţiei în fabrică în funcţie de specific: dimensiune, gradul de dotare, experienţă. Astfel devine responsabil pentru calitatea produsului", mai spune doamna Neagu.
La 1 februarie 2010 faza de coexistenţă a standardului de produs EN 14351-1 "Ferestre şi uşi-standard de produs; caracteristici de performanţă - Partea 1: ferestre şi uşi exterioare pentru persoane fără caracteristici de rezistenţă la foc şi/sau evacuare fum" va lua sfârşit. Ulteior acestei date, marcajul "CE" va deveni obligatoriu pentru produsele de acest tip plasate pe piaţa Uniunii Europene. Pe parcursul perioadei de coexistenţă, s-a acumulat experienţă şi au fost făcute propuneri de îmbunătăţire a aplicării standardului de produs. Acestea au fost incluse în standard şi sunt disponibile sub forma Amendamentului EN 14351-1/A1. Introducerea acestuia este prevăzută pentru 2010, susţin reprezentanţii PPTT.
Amendamentul conţine schimbări importante privind detalii tehnice şi cerinţe, dar şi proceduri de conformitate. Dintre acestea, cele mai importante sunt următoarele:




































