Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2025

INVESTIŢIE DE 70 MILIOANE DE EUROPrimul mall din Arad, Atrium Center, se va deschide în 23 martie

Paula Bulzan Ştirile Zilei /

Construcţia mall-ului a durat doi ani

Construcţia mall-ului a durat doi ani

Articol preluat din ziarul Bursa

Reprezentanţii Atrium Center, primul mall care va fi deschis în Arad, au anunţat că inaugurarea oficială este programată pentru 23 martie. Centrul comercial şi de divertisment Atrium Center Arad va avea o formă triunghiulară, cu peste 150 de spaţii comerciale, o suprafaţă totală închiriabilă de 30.000 de mp şi o suprafaţă totală construită de aproximativ 70.000 mp. Proiectul include peste 1.000 de locuri de parcare etajate şi va avea 10 săli de cinematograf, sală de bowling, locuri de joacă pentru copii.

Valoarea totală a investiţiei este 70 de milioane de euro şi prin aceasta se vor crea 1.250 de locuri de muncă.

Printre chiriaşii Atrium Center Arad se numără Billa, Sephora, Mark& Spencer, Reserved, Cropptown, Diverta, Bamboo, Meli Melo, Benvenuti, Gatta, Miniblu, Optiblu, Steilmann, Adidas, Gentil, Leonardo, Inmedio, Centrofarm, MOA, Orsay, Motivi, Bigotti, Office Shoes etc.

Compania Carpathian, dezvoltatorul Atrium Centers a obţinut un credit de 62,5 milioane euro de la MKB Bank, bani care au fost folosiţi pentru pentru finanţarea construcţiei Atrium Center Arad.

Compania de construcţii Arcadom a fost desemnată antreprenor general al Atrium Center Arad.

"Aradul este un oras cu o îndelungată tradiţie în domeniul industriei şi al comerţului şi a înregistrat o evoluţie dinamică prin poziţionarea sa în vestul României", a afirmat Adina Călinescu, Country Manager Atrium Centers, motivând decizia de a investi în acest centru comercial la Arad.

Compania Carpathian a fost înfiinţată în anul 2005, cu scopul investirii în proprietăţile comerciale din Europa de Est, fiind interesată în principal de centre comerciale, supermarketuri şi depozite de retail. Compania este prezentă în Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Statele Baltice. Dawnay Day Group derulează activităţi în domeniul investiţiilor imobiliare în mai multe state din Europa, precum Germania, Cehia, Ungaria, Polonia, Ucraina, Statele Baltice şi India. Grupul este listat la bursa de valori din Londra şi are o capitalizare de 140 de milioane de lire sterline.

Dawnay, Day Group deţine o experienţă de peste 20 de ani în domeniul investiţiilor imobiliare private pe piaţa proprietăţilor din Europa Centrală şi de Est. Principalul acţionar al Atrium Centers este Dawnay, Day PanTerra, companie afiliata Dawnay, Day Group, care intenţionează să realizeze mai multe achiziţii în ţări precum România, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Serbia şi Turcia.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional