Mănăstirea Comana va fi restaurată, iar infrastructura conexă va fi modernizată prin Programul Operaţional Regional. Proiectul contractat are o valaore totală de aproximativ 30,4 milioane lei, din care dinanţarea nerambursabilă reprezintă aproape 23,3 milioane lei, au precizat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Obiectivele proiectului le reprezintă dezvoltarea durabilă şi echilibrată a Regiunii de Dezvoltare Sud - Muntenia, precum şi valorificarea patrimoniului cultural-istoric al judeţului Giurgiu, prin restaurarea monumentului istoric cu valoare turistică naţională Mănăstirea Comana. Proiectul semnat are o durată de implementare de 37 de luni, conform aceloraşi surse.