RA Aeroportul Internaţional Cluj SA va investi 39,9 milioane Euro în realizarea unei piste de decolare-aterizare de 3500 m, potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.
Finanţarea este asigurată din fonduri proprii, credite bancare, fonduri externe nerambursabile, alocaţii bugetare şi alte fonduri legal constituite cu destinaţia de investiţii.
Anunţul de participare la licitaţie pentru etapa I a proiectului a fost publicat pe Sistemul de Achiziţii Publice, marţi 15 februarie 2011.
"Este vorba despre primii 2.100 de metri ai viitoarei piste, pentru care există în acest moment şi terenul şi resursa financiară. În paralel vom continua demersurile privind exproprierile şi celelalte proceduri care au în vedere suprafaţa în continuare, urmând ca în perioada următoare să demarăm procedurile care vizează şi construirea ultimei părţi a pistei", consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe. Lucrările de execuţie se vor extinde pe o perioadă de 36 de luni.
Criteriile de atribuire ale contractului sunt oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, ponderea preţului ofertei fiind de 60%, şi durata de execuţie de lucrărilor, cu o pondere de 40%.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7 aprilie 2011, ora 09.00, la ora 11.00 a aceleeaşi zile urmând să fie deschise ofertele.