Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢIICNI finalizează o sală de sport în Sectorul 5

C.P. Ştirile Zilei /

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a finalizat lucrările la o sală de sport aferente Şcolii Generale nr. 136 din sectorul 5. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la aproximativ două milioane lei, potrivit reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Conform aceloraşi surse, lucrările de execuţie au fost contractate în anul 2007, dar, întrucât societatea câştigătoare în urma licitaţiei a intrat, între timp, în insolvenţă, a fost organizată o nouă procedură de achiziţie publică, astfel că, în luna octombrie 2010, a fost posibilă încheierea unui contract cu o altă societate, care a finalizat lucrările restante (montaj covor suprafaţă de joc, dotări sportive, montaj şi dotări pentru centrala termică şi aeroterme, realizarea de finisaje, precum şi reparaţii la acoperişul anexei sălii de sport).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional