Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie "Modernizarea infrastructurii privind siguranţa circulaţiei pe DN 1, în sate lineare şi puncte negre" au fost aprobaţi printr-o Hotărâre de Guvern miercuri, 5 ianuarie 2010.
Valoarea totală a proiectului este de 371,4 milioane lei, aproximativ 88 milioane Euro, din care finanţarea europeană este de 103,5 milioane lei, aproximativ 23,7 milioane Euro, informează un comunicat remis redacţiei.
Proiectul include măsuri ca realizarea unui drum de 4 benzi cu întoarcere în U, drum cu 2 benzi cu viraj la stânga şi trecere de pietoni, insule de trafic pentru limitarea vitezei la intrarea în localitate, refugii centrale pentru trecerile de pietoni, alveole pentru autobuze cu treceri de pietoni, sens giratoriu cu o singură bandă, trecere de pietoni cu 2 benzi fără refugiu central, dispozitive de calmare a traficului, semnalizare şi marcaj şi de asemenea insule de intrare în localitate şi separatoare de sens.
În Cadrul Auditului de Siguranţă a Circulaţiei realizat de CNADNR în anul 2005, s-au identificat un număr de 65 locaţii, dintre care Auditorul, Poliţia Rutieră şi CNADNR au selectat un număr de 34 de locaţii pentru aplicarea măsurilor de îmbunătăţire a siguranţei circulaţiei pe DN 1.