Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢII TURISMSaturn şi Venus viitoare staţiuni balneare

C.P. Ştirile Zilei /

Mai multe obiective realizate prin proiectul "Turism Balnear şi de Agrement - Mangalia" au fost inaugurate joi, 14 iulie 2011, potirivit unui comunicat remis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Valoarea totală a proiectului de infrastructură regională este de 4,44 milioane Euro fără TVA, din care 3,73 milioane Euro reprezintă finanţarea nerambursabilă (fonduri Phare şi buget naţional).

Astfel, în cadrul proiectului a fost amenajat şi ecologizat drumul de legătură (Str. Lavrion) dintre staţiunile Saturn şi Venus, au fost amenajate cinci bazine de ape mezotermale sulfuroase şi parcul de distracţii cu o suprafaţă de 1,3 ha. Amenajarea acestor bazine este un prim pas spre valorificarea potenţialului balnear al zonei care să impună, în perioada următoare, Saturn şi Venus ca staţiuni balneare reprezentative, de interes naţional şi internaţional, precizează comunnicatul.

Totodată, au fost făcute investiţii pentru îmbunătăţirea sistemului de reţele edilitare (alimentare cu energie electrică, alimentare apă şi canalizare, staţie de pompare ape pluviale, sistem de iluminat public şi ambiental).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional