Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2025

Investiţie de 1,8 milioane euro într-o fabrică de prelucrare a pietrei naturale

Ştirile Zilei /

Investiţie de 1,8 milioane euro într-o fabrică de prelucrare a pietrei naturale

Antreprenorul Dragoş Irimes-cu investeşte într-un business de piatră naturală (marmură, granit, travertin), după ce anul trecut a cumpărat fabrica de piatră Mesta din Băicoi, potrivit unui comunicat de presă trimis redcaţiei.

Renovarea fabricii şi dotarea aces-teia cu tehnologie de ultimă oră, reprezintă o investiţie totală care se va ridica la suma de 1,8 milioane de euro, după cum apreciază antreprenorul.

Domnia sa a declarat: "Iniţial nu am intenţionat să intru în acest business, am fost interesat mai degrabă de inves-tiţia imobiliară. Dar, după ce am discutat cu angajaţii de la Mesta, care şi-ar fi pierdut locurile de muncă, m-am hotărât totuşi să mă documentez, pentru că sunt foarte ataşat de comunitatea locală. Citind mai multe des-pre piatră, i-am descoperit frumuseţea şi potenţialul şi m-am hotărât să mă implic".

Reprezentantul companiei transmite că piatra provine din cariere din Turcia, India şi Grecia. Lastrele şi semi-lastrele sunt tăiate şi prelucrate în unitatea de producţie, care are o capacitate de tăiere de 500 m/8 ore şi de bastonare de 120 m într-un interval de 8 ore. Depozitul înmagazinează momentan stocuri de produse de aproximativ 12.000 mp.

Dragoş Irimescu a explicat: "Prioritatea mea în acest moment este consolidarea forţei de vânzări. Suntem în căutare de oameni buni şi serioşi. Pe termen mediu şi lung, dorinţa este educarea pieţei în ce priveşte utilizarea pietrei naturale în construcţii, pentru că aceasta are o mulţime de calităţi şi avantaje. Iar politica noastră de preţuri va încuraja avansul pietrei naturale, care nu ar trebui să fie un lux sau un produs exclusivist".

Pe lângă business-ul de piatră, care va funcţiona sub firma Polnebo Construct, Dragoş Irimescu gestionează compania Polnebo, unul dintre principalii distribuitori de accesorii pentru acoperişuri şi construcţii tip cort din România. În paralel, familia Irimescu este implicată în două proiecte imobiliare rezidenţiale: Stegarului Boutique Apartments şi, un al doilea proiect, pe malul lacului Străuleşti.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional