Unul dintre cele mai mari ştranduri cu apă termală din judeţul Arad va fi construit în oraşul arădean Pecica, unde există o resursă importantă de apă termală.
Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a declarat că, în conformitate cu proiectul, ştrandul termal va avea două componente, una de vară şi una de iarnă, prevăzute cu 10 bazine de apă, suprafaţa totală alocată acestei investiţii fiind de 6 hectare, cu posibilităţi de extindere. Construcţia, care costă în jur de trei milioane de euro partea de vară şi opt milioane de euro partea de iarnă, va putea fi demarată până la sfârşitul acestui an, în funcţie de aprobarea finanţării, care poate fi şi din contractarea unui credit pe termen lung.
"Aşteptăm la Pecica, după finalizarea construcţiei ştrandului şi persoane de la Timişoara, Oradea, de ce nu, chiar şi din Ungaria. Vom avea oferte, vor putea fi făcute aici şi cantonamente, concursuri, pentru că vom construi terenuri de baschet, volei, handbal. Foarte aproape este şi zona cu o bază spotrivă de fotbal, unde acum terminăm reconstrucţia. De asemenea, unul din cele zece bazine planificate să fie construite în incinta ştrandului termal va fi olimpic, putându-se desfăşura aici concursuri naţionale de nataţie" a declarat Petru Antal.
Conform proiectului, zona de vară va fi compusă din 10 bazine, de la cele destinate copiilor, până la un bazin olimpic. Dintre acestea, 3 vor fi cu apă termală propriu-zisă, iar unul va avea 5 tobogane, asemănătoare cu cele de la Ştrandul din oraşul maghiar Szeged. Tot în această zonă vor fi amenajate, iniţial, 300 de locuri de parcare, dar şi o zonă destinată desfăşurării unor evenimente precum concertele. În faza a doua, care va costa aproximativ 8 milioane de euro, va fi construit un hotel (de 3 sau 4 stele), cu bazine acoperite, masaj, saună, baze de tratament, dar şi locuri de cazare (150). Zona aleasă pentru construcţia viitorului ştrand este foarte aproape de Parcul Natural Lunca Mureşului, în apropiere de râul Mureş, care trece prin oraşul Pecica. "Vrem să creem şi posibilitatea unor plimbări pe Mureş cu diverse ambarcaţiuni. Sunt foarte multe persoane care sunt tentate de această posibilitate şi chiar îşi doresc să se poată plimba pe Mureş cu barca" a mai precizat Petru Antal.
Primul puţ de apă termală a fost forat pe raza oraşului Pecica, în anul 1984, are 695 de metri adâncine şi o capacitate de 7 litri/secundă. Apa termală are 47 de grade Celsius, este alcalină, bicarbonatată, cu salinitate moderată. Ea prezintă cantităţi mici de ioduri, potasiu şi fosfaţi. Fântana de unde vor fi alimentate bazinele este forată încă din anul 1984, are 695 metri adancime şi o capacitate de 7 l/s.




































