Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Investiţii302 milioane lei pentru continuarea proiectelor administraţiilor publice locale

C.P. Ştirile Zilei /

Guvernul a alocate 302,5 milioane lei pentru continuarea unor proiecte derulate de administraţiile locale selectate în baza criteriilor Ordonanţei Guvernului nr.7/2006 şi care au în vedere dezvoltarea unor reţele de apă-canal în cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural pe anul 2010. Alte 97 milioane de lei au fost alocate astăzi administraţiilor locale pentru finanţarea unor cheltuieli de strictă urgenţă.

"Programul de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural a demarat în 2006, valoarea lui fiind, până în 2012, de 4 miliarde lei pentru partea de infrastructură (ce cuprinde reţele apă, canal, reţele de distribuţie apă, poduri, podeţe, platforme menajere) şi de 525 de milioane lei pentru componenta baze sportive în mediul rural. Banii au fost alocaţi autorităţilor publice locale în baza cererilor de finanţare depuse în cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii rurale", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, doamna Ioana Muntean.

Potrivit sursei citate, de această finanţare vor beneficia proiecte de infrastructură derulate într-un număr de 910 localităţi, valoarea alocată fiind de circa 251,5 milioane lei, iar pentru proiecte de dezvoltare a unor baze sportive vor beneficia aproximativ 550 de localităţi, suma alocată fiind de circa 50 milioane de lei.

În ceea ce priveşte cele 97 de milioane lei alocate astăzi de Guvern către administraţiile locale pentru finanţarea unor cheltuieli de strictă urgenţă, din aceşti bani aproximativ 50 de milioane de lei vor merge din bugetul Ministerului Educaţiei în bugetul administraţiilor locale pentru finanţarea unor cheltuieli legate de reparaţia unor şcoli, decizie luată în urma unor analize de oportunitate. Alte aproximativ 44 de milioane de lei vor merge din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului către autorităţile locale pentru realizarea unor lucrări de reparaţii, reabilitare şi modernizare a unor tronsoane de drumuri comunale, judeţene, naţionale, modernizare a unor reţele de apă şi canalizare, precum şi pentru finalizarea unor investiţii locale deja începute. De asemenea, peste 3 milioane de lei vor merge din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului în bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Secretariatul de stat pentru culte, în scopul restaurării şi conservării unor biserici monumente istorice, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţilor de asistenţă socială şi medicală susţinute de biserici, mai spuen doamna Muntean.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional