Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

Investiţii33 milioane lei pentru realizarea de diguri în zonele inundabile

C.P. Ştirile Zilei /

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a alocat suma de 33 milioane lei (nerambursabilă) pentru lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase în perioada iunie-iulie 2010 la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Conform aceleiaşi surse, 25 de milioane lei vor fi destinate pentru lucrări de îndiguire, pe o lungine de 18 km, a malului drept al râului Siret, pe tronsonul Serbeşti, Siretu, Schineni, Săuceşti, Holt, în timp ce 8 mililoane lei vor fi destinate pentru supraînalţarea, pe o lungime de 5,5 km, a digului contur în localitatea Grindu, din judeţul Tulcea.

Alocarea sumei de 33 milioane lei s-a realizat prin suplimentarea fondurilor pentru Programul de lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului ca urmare a rectificării bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional