Aproape un kilometru de asfalt pe autostrada Arad-Timişoara, la ie-şirea din localitatea arădeană Şagu spre Cruceni şi câteva sute de metri de asfalt în apropiere de Timişoara au fost turnate, de constructori. De asemenea, a mai fost realizat piciorul podului care se va intersecta cu un tronson de drum judeţean.
Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor a declarat că, în acest moment, se lucrează la viaductul care se ridică pentru drumul judeţean cu care se intersectează autostrada la Şagu, dar şi la alte viaducte de pe traseu, la umplutură şi la poduri. "Am avut şi câteva probleme pentru că nu s-a putut lucra din cauza ploii, o perioa-dă, luna trecută. Dar, s-au mai recuperat din întârzieri", a precizat Eusebiu Pistru. Acesta a mai adăugat că, în acest sfârşit de săptămână, va veni să inspecteze traseul autostrăzii Arad-Timişoara, pe care îl va străbate de la un capăt la altul pentru a vedea care este calitatea lucrărilor.
Eusebiu Pistru a mai susţinut că niciunul dintre cele 14 situri arheologice nu a fost, încă, închis de arheologi şi, ca atare, în aceste zone încă nu se poate interveni.
De asemenea, în municipiul Arad, muncitorii lucrează la construcţia noului pod peste Mureş, în cartierul Alfa, parte din autostradă.
Pe şantierul autostrăzii Arad-Timişoara lucrează 445 de muncitori.
Termenul de executare a tronsonului de autostradă Arad-Timişoara, investiţie a cărei valoare a fost calculată la peste 270 de milioane de euro, este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Din valoarea totală a contractului, 200 de milioane de euro reprezintă un credit de la Banca Europeană de Investiţii, iar 70 de milioane de euro sunt acordate de la bugetul de stat. Proiectul autostrăzii Arad-Timişoara include construcţia a 32,25 kilometri de autostradă, 24 de poduri şi pasaje, un nod rutier şi două spaţii de servicii. Lucrările sunt executate de consorţiul "Astaldi - JV FCC Construzione".




































