Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

InvestiţiiAcţionarii EnergoNuclear trebuie să renegocieze acordul cu investitorii până pe 24 septembrie

Articol preluat din Cotidianul Bursa Ştirile Zilei /

Acţionarii EnergoNuclear, compania mixtă care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, trebuie să aprobe începerea discuţiilor pentru renegocierea acordului investitorilor, care expiră la 24 septembrie. "Până la 24 septembrie, trebuie iniţiate negocierile pentru acordul de investiţii privind unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, pe baza analizei şi recomandărilor furnizate de consultant (KPMG - n.r.). Perioada de negociere va dura până la sfârşitul anului 2010", susţin reprezentanţii Nuclearelectrica, potrivit Mediafax.

EnergoNuclear este controlată în proporţie de 51% de compania Nuclearelectrica, la care Ministerul Economiei deţine participaţia majoritară. Ceilalţi acţionari ai societăţii de proiect sunt RWE (Germania), Enel (Italia), GDF SUEZ (Franţa) şi CEZ (Cehia), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola deţin câte 6,2% din acţiuni.

EnergoNuclear aşteaptă până la 15 decembrie ofertele sau cererile de participare pentru lucrările de inginerie şi construcţie a reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, estimând proiectul la 3,2 miliarde de euro, fără TVA.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional