Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

InvestiţiiAlocare suplimentară de 47 milioane lei pentru diminuarea efectelor inundaţiilor

C.P. Ştirile Zilei /

Guvernul României a aprobat alocarea din bugetul Fondului pentru mediu a sumei de 47 milioane lei, în perioada 2010-2011, sub formă de finanţare nerambursabilă, pentru realizarea unor lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase din perioada iunie-iulie 2010, au declarat reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Alocarea vizează obiectivele de gospodărire a apelor din domeniul public al statului din judeţele Suceava, Botoşani, Galaţi, Maramureş, Bacău, Argeş, Harghita, Neamţ Vrancea şi Covasna. Suma prevăzută se acordă Administraţiei Naţionale "Apele Române", care realizează lucrările prin administraţiile bazinale de ape, au mai precizat aceleaşi surse.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional