Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢII APĂ/APĂ UZATĂ200 de mil. lei investite în apă şi canalizare în judeţul Covasna

F.A. Ştirile Zilei /

200 de mil. lei investite în apă şi canalizare în judeţul Covasna

Compania Gospodărie Comunală S.A. va demara procedurile de adjudecare pentru patru contracte finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară 1 - "Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată". Valoarea lucrărilor avute în vedere este estimată la suma de 196 milioane lei fără TVA, conform informaţiilor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Cele două contracte de lucrări apă şi canalizare ce vor fi încheiate pentru aglomerarea Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, se ridică la suma de 101,76 milioane lei fără TVA.

Astfel, primul este estimat valoarea de 39,76 milioane lei fără TVA. Contractul cuprinde reabilitare şi extindere reţele de apă şi canal, rezervor de înmagazinare apă potabilă, staţii de pompare ape uzate şi conducte de refulare în Sfântu Gheorghe. Lucrările se vor finaliza în termen de 38 de luni de la data atribuirii contractului. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 21 septembrie 2011.

Al doilea, în valoare de 62 milioane lei, prevede reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare din Sfântu Gheorghe. Procedurile de adjudecare vor fi demarate la data de 26 august 2011, iar perioada de implementare este de 42 de luni. În contract sunt cuprinse următoarele servicii: proiectare, obţinere avize, construcţie/extindere cu treaptă terţiară.

Un alt contract va fi licitat pentru lucrările din aglomerările Covasna şi Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, estimate la suma de 36,22 milioane lei fără TVA. Procedurile de adjudecare sunt programate a începe la data de 11 octombrie 2011.

Contractul prevede reabilitare şi extindere reţele de apă şi canal, staţii de pompare apă potabilă, staţii de pompare ape uzate şi conducte de refulare. Implementarea va dura 38 de luni.

Contractul pentru lucrările din Întorsătura Buzăului, judeţul Covasna, se ridică la suma de 57,89 milioane lei fără TVA, începrerea procedurilor de licitaţie fiind programată pentru data de 15 septembrie 2011.

În decursul a 40 de luni se va realiza reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canal şi a staţiilor de pompare apă potabilă, staţii de pompare ape uzate şi conducte de refulare.

În cazult tuturor contractelor se va asigura atât construcţia cât şi pregătirea personalului de exploatare, testarea şi punerea în funcţiune, remedierea defecţiunilor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional