Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢIIApelul de proiecte "Investiţii mari pentru IMM-uri" a fost lansat

C.P. Ştirile Zilei /

Organismul Intermediar pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (OIIMM) a lansat luni, 23 aprilie 2011, operaţiunea dedicată investiţiilor pentru IMM-uri, 1.1.1. A1 - Sprijin financiar cu valoarea aproximativă cuprinsă între 1,06 - 6,3 milioane de lei pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii din cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Potrivit OIIMM, bugetul acestui apel de proiecte este de 425 milioane de lei, iar aplicaţia electronică de înregistrare on-line a proiectelor va fi deschisă începând cu 02 iunie 2011, ora 09.00, termenul limită de depunere a proiectelor fiind 23 august 2011, ora 09.00.

Proiectele depuse vor fi evaluate şi vor obţine un punctaj conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, urmând ca alocarea financiară efectivă să se facă în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute de proiectele declarate eligibile şi avizate pentru finanţare de către AM POS CCE, până la nivelul bugetului alocat apelului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional