Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va finaliza construirea "Casei Olimpice", structură ce va avea un regim de înălţime pe două subsoluri+parter+trei etaje, cuprinzând spaţii de birouri, sală de conferinţe şi muzeu. Restul de executat presupune lucrări în valoare de aproape 11 milioane de lei, fără TVA. Suma a rezultat în urma procedurii de licitaţie deschisă care a avut drept criteriu de atribuire cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic. Pentru stabilirea acesteia o pondere de 65% a fost dată de preţul ofertei, 15% perioada de garanţie a lucrării, 10% planul calităţii şi câte 5% pentru termenul de execuţie, respectiv programul de mangement al mediului. Contractul a fost atribuit la data de 18 noiembrie asociaţiei compuse din societatea Rotary Construcţii SRL, din Bucureşti, ca lider de asociaţie, în asociere cu societatea UTI Instal Construct S.A. Lucrările nu pot fi subcontractate, potrivit anunţului de atribuire publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
InvestiţiiAproape 11 milioane de lei pentru finalizarea "Casei Olimpice"
A.D. Ştirile Zilei / 17 decembrie 2009




































