Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢIIBucureşti: Pasajul Basarab va fi finalizat în martie

Irina David Ştirile Zilei /

foto: Primăria Bucureşti

foto: Primăria Bucureşti

Pasajul Basarab, investiţie de 160 milioane Euro (cu TVA inclus) a Primăriei Bucureşti, se apropie cu paşi repezi de finalizare. Circulaţia va fi deschisă pe podul hobanat, ridicat deasupra căilor ferate, la sfârşitul lunii martie.

La momentul de faţă se lucrează la ultimele detalii înainte ca podul să intre în testări. Urmează să fie finalizate predalele după care se va arma podul şi se vor turna în jur de 20.000 de tone de beton.

De asemenea, se lucrează la linia de tramvai de sub pod şi în zona Gării Basarab. Pe pasaj, în zona Podului Hobanat, urmează să fie realizată o staţie de tramvai dotată cu scări fixe, lifturi şi escalatoarea menite să asigure legătura dintre nivelul solului şi al peroanelor.

Primăria Bucureşti evaluază posibilitatea de a deschide mai repede circulaţia pe pod doar pe porţiunea Grozăveşti-Plevnei. Deschiderea traficului pe acest tronson va decongestiona traficul de sub pod.

Primarul Capitalei, domnul Sorin Oprescu, s-a declarat mulţumit de demersul lucrărilor, acestea încadrându-se în grafic. Constructorul a reuşit să recupereze timpul pierdut în această iarnă datorită vremii neprielnice şi a sărbătorilor.

După finalizare construcţia va fi iluminată arhitectural, iar pe piloni, în zona parcărilor de sub pod şi pe terenurile din apropiere va fi amplasată verdeaţă.

Primăria stă bine şi la capitolul plăţi, ultimul act adiţional pentru acest proiect fost încheiat, valoarea acestuia se ridică la 60 de milioane de lei. O singură plată va mai fi făcută pentru a şterge toate penalizările.

În viitor domnul Sorin Oprescu preferă să investească în pasaje subterane pentru a evita cheltuieli majore pentru expropieri.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional