După doi ani de la prima turnare de beton, strucutra de rezistenţă a Stadionul Naţional "Lia Manoliu", inclusiv montarea gradenelor, a fost finalizată, urmând să continue lucrările pentru instalarea acoperişului, realizarea finisajelor şi instalaţiilor.
"Aşa cum am promis, stadionul în sine este gata, acoperişul începe să îşi găsească şi el forma, urmând să ne ocupăm acum de împrejurimi, alei de acces, case de biletele", a declarat Primarul General al municipiului Bucureşti, domnul Sorin Oprescu, cu ocazia unei vizite efectuate pe şantier.
Anul acesta au fost decontate 58 milioane lei până în prezent, bugetul alocat pentru tot anul 2010 fiind de 145 milioane lei. Suma totală decontată de la începerea obiectivului, în 2007, până la momentul de faţă, este de aproximativ 344 milioane lei.
Pentru finanţarea acestui important obiectiv, Primarul General a solicitat Guvernului alocarea de la bugetul de stat din Fondul Naţional de Dezvoltare la Dispoziţia Guvernului, suma de 160 milioane lei în anul 2009, şi încă 400 milioane lei în anul 2010. Această sumă nu a fost încă alocată. "Am întrebat dacă mă regăsesc în Fondul de rezerva şi mi-au spus că mă regasesc, nu mi-au precizat însă anul. Am renunţat de mult să îmi fac prea multe vise în legătură cu banii de la Guvern. Important este că s-a mers înainte şi s-a construit", subliniază domnul Oprescu.
În luna septembrie începe şi montarea acoperişului: "Am început lucrările premergătoare şi în două săptămâni montăm primul stâlp metalic. Structura acoperişului va fi ridicată până în noiembrie-decembrie, iar apoi se fac finisările", a precizat domnul Ştefan Monuş, directorul construcţii civile în România al Max Bögl, constructorul german, care în asociere cu Astaldi, lucrează la finalizarea stadionului.
Stadionul va avea o capacitate totală de 55.000 de spectatori. De asemenea, ar urma să fie asigurate parcări pentru aproximativ 3.000 de autovehicule, dintre care 200 în subteran.
"Vrem să asigurăm un număr de locuri de parcare optim, pentru a evita înghesuiala. De asemenea, ne-am propus să facem un studiu de trafic, în aşa fel încât accesul spre stadion să nu producă blocaje", explică domnul Sorin Oprescu.
În prezent se lucrează la montarea scaunelor, se execută lucrările de zidărie, compartimentările şi tavanele din gips-carton, pardoselile, izolaţiile. De asemenea, se lucrează la instalaţiile de încălzire şi răcire, la ventilaţie, la instalaţii sanitare, la sistemele antiincendiu şi instalaţiile elctrice. În cursul lunii septembrie vor începe lucrările de montaj ale structurii metalice a acoperişului, precum şi lucrările de canalizare exterioară.
Până în luna decembrie 2010 vor fi finalizate lucrările de finisaje şi lucrările de instalaţii.
În conformitate cu cerinţele UEFA privind acreditarea stadionului, acesta va trebui dotat cu o serie de sisteme de asigurare a gestiunii optime şi a unor sisteme de securitate.
Termenul final de realizare a obiectivului este Mai 2011.
O altă preocupare a Primăriei Capitalei este de a asigura administrarea stadionului odată ce va fi finalizat: "O să trebuiască să începem pregătirea licitaţiei pentru managementul stadionului, care trebuie sa fie activ. Sper să participe firme consacrate, care ştiu să facă acest lucru", argumentează domnul Oprescu.
"Este primul stadion ca mărime din România şi sper să fie un imbold şi pentru celelalte oraşe mari să işi dorească un astfel de stadion, dacă nu la dimensiunea acestuia, cel puţin până la 20.000-30.000 de spectatori", mai spune domnul Ştefan Monuş, directorul construcţii civile al Max Bögl.