Lucrările la fosta clădire a Direcţiei Regionale Vamale, din strada strada Dorobanţilor, oraşul Cluj-Napoca, vor fi finalizate de Consiliul Judeţean Cluj, care urmează să îşi desfăşoare activitatea în acest imobil.
Clădirea a fost trecută în acest scop din proprietatea Ministerului Finanţelor în proprietatea privată a judeţului Cluj, care va prelua obiectivul de investiţii cu toate drepturile şi obligaţiile aferente acestuia. Transferul clădirii a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 4 octombrie 2010.
"Putem spune că am reuşit în acest mod să rezolvăm problema spaţiului de funcţionare al Consiliului Judeţean, dar şi a unora dintre instituţiile subordonate. Sperăm ca în termenul cel mai scurt să finalizăm lucrările care mai trebuiesc executate şi să ne mutăm în noul sediu", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.
Clădirea are o suprafaţă construită de 672 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 3.596 mp. Predarea - primirea imobilului se va realiza pe bază de protocol între părţi, în termen de 30 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial.